Pe 22 și 23 iunie 2018 s-a desfășurat la Brașov prima ediție Transilvania Blues Festival. Două seri de blues cu trupe din Italia, Germania și Brașov. In the mix: classic blues, acoustic blues, stoner blues &rockabilly blues.
Vineri 22 iunie, DeadMan’s Blues Fuckers, duo milanez de heavy blues. Instrumente DIY și bărbi dese, și un amestec de heavy rock, vibraţii stoner și, mult blues electric, primitiv. Atmosfera s-a calmat un pic la mijlocul serii, când pe scenă a urcat Diego Potron, one-man blues show cu un feeling și un repertoriu deosebit. Seara de vineri s-a încheiat cu GorillaPulp, trupă italiana care îmbină în mod original blues-ul cu sonorități stoner și cu heavy metal din anii 70, creând un amestec de Heavy Blues și Stoner Rock.
Sâmbătă 23 iunie a fost momentul momentul blues-ului autohton cu Cyfer Trio, proiectul actual al lui Călin Cyfer, unul dintre cei mai apreciați chitariști ai scenei Blues Rock din România. Călin a fost însoțit pe scenă de Darius Neagu (tobe) și Kerezsi Csongor (bas).
Headlinerii Transilvania Blues Festival au fost germanii de la BB and the Blue Shacks, una din cele mai bune trupe de blues din Germania. Cu mai mult de 4000 de concerte la activ și 13 albume în palmares, sunt o trupă cu o solidă reputație internațională, cântând cu succes la unele dintre cele mai importante festivaluri de blues din lume. Rockabilly Blues par excellence, o încheiere perfectă pentru cele două zile de festival.
Let There Be Blues!
Parteneri
Sponsor principal
Parteneri Media